Despre vampiri

Vampirul este unul dintre cele mai vechi mituri populare, cu nenumarate legaturi cu alte legende si superstitii. In acelasi timp imaginea este interconectata cu o multitudine de perversiuni. Este vorba despre un mit universal deoarece nu este specific pentru nici o traditie culturala. Toate acestea ar indica existenta unei reprezentari psihice a mitului, necesare proiectiei si diseminari, o reprezentare care a existat din cele mai indepartate timpuri si care poate fi considerata ca fiind una din cele mai arhaice imagini pe care le cunoastem.
O simpla privire aruncata variatelor mitologii celor din trecut reveleaza tendintele vampirice ale multora din zeii creati de om. Putem gasi toate acestea in legendele si mitologiile grecilor si romanilor, ca si in restul Europei, Asia si in unele parti din Africa. Toti acesti zei erau cu totii dedati bautului si suptului sangelui. In mod similar intalnim un intreg grup de zeitati in lamaismul tibetan, Vajra, care beau sange pentru a obtine controlul asupra vietii si mortii. Intr-una din cele mai vechi povesti pastrate, legenda lui Ghilgames, erou al unei povestiri babiloniene, tema vampirului apare deja cu caracteristicile descrise intr-o maniera atat de precisa incat pare sa fie identica cu cea a acelor vampiri din evul mediu si din timpurile mai apropiate prezentului. Ca mai veche descriere a unui vampir apare pe un vas preistoric asirian. Imaginea arata un om copuland cu un vampir fara cap. In Mexico pre-columbian vampirii apar sub numele de "sihuateteo", este vorba despre femei care au murit la nasterea copiilor. Vampirul chinez, Ching Shih, frecvent citat in povestile dinastiei T'ang, isi are originile intr-un trecut mai indepartat si are o asemanare mult mai mare cu corespondentul sau Occidental. Este foarte posibil ca mitul vampirului sa fi venit in Europa Occidentala prin India, via Turcia si Balcani.
Vampirul, unul dintre cele mai revelatoare si fertile mituri ale timpului nostru, isi face pentru prima oara intrarea triumfala in literatura europeana intr-una din lucrarile lui Byron. Insusi lordul Byron a fost un prototip ideal pentru toti vampirii care au existat sau vor exista; aristocrat prin nastere, puternic si seductiv, libertinul cinic si erudit al Vechiului Regim traia in el. El a anticipat in multe privinte barbatul narcisic si decadent al sfarsitului de secol. In vesnica lui cautare de senzatii noi, Byron a transformat incalcarea valorilor intr-o valoare pozitiva, ilustrand prin viata sa si prin operele sale rasturnarea completa a valorilor traditionale produsa de revolutia franceza. La celebra inrunire ce a intampinat nasterea lui Frankestein, in vila Diodati, casa lui Byron aflata la tarmurile lacului Leman, poetul a conceput faimosul sau eseu "Fragment dintr-un roman" care a fost publicat ca un postscriptum la "Mazepp" in 1819. Aceasta a fost replica sa la o povestire ("Vampirul") scrisa de John Polidori (London 1819). Profitand de absenta lui Byron, Polidori a inceput sa dezvolte un concept schitat de Byron, plagiindu-i ideea si devenind astfel primul vampir literar, care si-a extras inspiratia in intregime de la marele poet.
Goethe, Baudelaire si Le Fanu (Carmilla, 1872) toti acestia au scris despre vampir, nu mai vorbim de Bram Stoker creatorul lui Dracula (1897). Printre cei care au marcat inceputurile acestei traditii a vampirismului literar trebuie sa-l includem si pe marchizul de Sade. In "Justine", placerea obtinuta de unul din personaje la vederea sangelui curgand din venele unei victime, este detaliata explicit. Cu rare exceptii tema vampirului este in mod evident absenta din literatura psihanalitica. Totusi imi vin in minte, imediat, doi autori : Ernst Jones si Otto Fenichel. In cartea lui referitoare la cosmaruri, Ernst Jones dedica un intreg capitol acestei teme, oferind astfel un punct de vedere psihanalitic si cea mai intinsa tratare a temei intalnita pana acum. Ernst Jones a descris vampirul ca pe un "spirit nocturn care il prinde pe cel adormit intr-o imbratisare care il va seca de sangele sau: in mod evident acesta apare ca un produs cosmarului". In cartea sa "Teoria psihanalitica a nevrozelor", Fenichel descrie sexualitatea infantila notand frecventa cu care "putem observa fantasme de sugere de un tip oral sadic directionate impotriva obiectelor" si continua folosind cuvantul vampir cu privire la acestea.