La sosirea Sfintului Andrei in Dacia, stramosii nostri au acceptat crestinismul, se spune, cu usurinta. Insa nu au renuntat total la vechile credinte si ritualuri. Au continuat sa le cultive, inglobindu-le in noua religie.
Desi mult mai palide decit alta data si cu sensuri din ce in ce mai neclare, ele rezista si azi. Astfel, stravechi ritualuri geto-dacice, „pagine", inca mai insotesc sarbatorile crestine, conferindu-le culoare. Un bun exemplu in acest sens este noaptea de Sfintul Andrei.
Este o noapte ambivalenta. Pe de o parte, este o noapte cum nu se poate mai potrivita pentru vraji si farmece, fetele superstitioase crezind ca acum au sansa sa isi cunoasca ursitul. Dar, pe de alta parte, exista credinta ca e momentul sa se ia masuri de precautie pentru a preintimpina atacurile duhurilor rele, care ies din intunecimile lor, pentru a-i tulbura pe cei vii.
Spiritele malefice ale persoanelor decedate atenteaza acum la sanatatea oamenilor, la fertilitatea pamintului si a animalelor, manifestind in aceasta noapte o agresivitate si o putere sporite.
Traditia ramine vie
