Superstitii populare despre moroi, strigoi si varcolaci.

Cu putin timp in urma, mass-media de la noi (si, probabil, nu numai), a „vuit” de o intamplare de prin Oltenia, unde satenii au dezgropat un „moroi”, dand foc inimii acestuia, iar cenusa amestecata cu apa (probabil, sfintita) a fost bauta de rudele mortului pentru a fi ferite de nenorociri si „bantuire”!
Dar ce este un moroi? Credinta populara romaneasca crediteaza pe morti cu puterea de a bantui - adica de a umbla pe aceasta lume dupa moarte - si a speria rudele, dusmanii si uneori chiar prietenii. Acestora, spun taranii, li se intampla numai lucruri rele din pricina moroilor: vitele se imbolnavesc, recoltele se imputineaza, pomii nu mai rodesc, iar oamenii sufera de diverse boli sau necazuri. Pentru a se feri de astfel de situatii nefericite, exista „din batrani” mai multe cai de a te pazi. Daca exista cea mai mica suspiciune ca mortul ar putea deveni moroi, taranii infig in mormantul proaspat, doi tarusi mai lungi, inclinati in forma de cruce.

In unele regiuni, moroii sunt numiti si strigoi, in altele pricolici; dar acesta din urma este un duh rau in care se presupune ca se transforma unii oameni dupa moarte si care ia infatisare de animal. Strigoiul este sufletul unui om mort sau viu, care s-ar transforma in timpul noptii intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care-i intalneste; in alte regiuni se spune ca si omul viu nascut intr-o zodie nefavorabila, care se afla in legatura cu diavolul si se ocupa cu vraji si farmece, este tot strigoi. Despre varcolaci se spune ca „mananca” luna sau soarele (la eclipse!).

Fie ca sunt numiti moroi, strigoi, varcolaci sau priculici, aceste duhuri rele au nascut o intreaga literatura populara de superstitii. Despre „strigoii vii”: acestia sunt sufletele unor oameni vii, adormiti, carora noaptea dupa primul cantat al cocosilor le iese sufletul pe gura si care nu-si amintesc ce au facut in timpul noptii, ci doar atunci cand cineva reuseste sa le raneasca sufletul materializat intr-un animal, o fiara salbatica, cand se trezesc poarta stigmatul acelei rani.
Strigoii se intalnesc, ca intr-un sabat al vrajitoarelor, in trei nopti deosebite: noaptea Sfantului Andrei, noaptea Sfantului Gheorghe si noaptea Sfantului Vasile. Se spune ca cei vii, dar numai cei nascuti sambata, ii pot vedea daca stau la panda in curtile sau clopotnitele bisericilor sau prin cimitire, numai pana la ultimul cantat al cocosilor, cand moroiul (strigoiul, pricoliciul) se intorc in morminte. Strigoii morti, moroii sunt mai periculosi decat strigoii vii; in Transilvania sunt identificati cu vampirii ce sug sangele celor vii in timp ce acestia dorm. Pentru a preintampina ca mortul sa se faca strigoi, in acea parte a tarii se obisnuieste a se pune mortului cate un bob de tamaie in fiecare nara. Daca se banuieste ca mortul s-a facut moroi, el este dezgropat si i se infige un tarus in inima. In unele zone, inima este arsa, cum am vazut mai sus.

Una dintre cele mai eficiente „arme” impotriva strigoilor este usturoiul, cu care se freaca usile, ferestrele, cosul de fum, gaura cheii, pentru a impiedica intrarea lor.
Aceste superstitii sunt - inca - raspandite pe teritoriul tarii noastre si acum, dar si in tarile invecinate, sub o forma sau alta. Daca nu le vedem pe toate (asa cum am vazut-o pe cea din Oltenia) asta nu inseamna ca superstitia nu exista si ca practicile de „aparare” nu se mai folosesc! Sa fim noi sanatosi!...
Sursa. Revista de Superstitii.