Originile credintei in vampiri

Desi majoritatea oamenilor de stiinta au cautat sa afle in folclor originile credintei in vampiri, unii istorici au incercat sa cerceteze originile fizice ale acesteia. Motivul: exista unele boli ce ar putea provoca un comportament vampiric.
Una dintre acestea este porfiria, o maladie genetica rara, de care se poate imbolnavi o persoana din 200 de mii si care presupune nereguli in producerea de heme – un pigment din singe, bogat in fier. Oamenii cu forme grave de porfirie sint foarte sensibili la razele solare, au dureri abdominale puternice si pot sa sufere de delir acut. Altii au gura si dintii rosietici, din cauza producerii neregulate a pigmentului. In trecut, maladia se trata prin consumul de singe pe cale orala, care corecta dezechilibrul din organism, desi nu exista nicio dovada clara in privinta eficacitatii acestui tratament. Daca porfiria se depisteaza la parinti, probabilitatea transmiterii ei la copii este de 25 la suta. In istoria medicinii sint descrise circa 80 de cazuri de porfirie ereditara acuta, considerata incurabila. Se presupune ca, in unele cazuri, aparitia ei este o consecinta a incestului. Despre legatura dintre porfirie si vampiri, pentru prima data s-a expus Lee Illis din Hampshir. In 1963, el a prezentat Asociatiei Regale de Medicina monografia „Despre porfirie si etiologia capcaunilor”, care continea o trecere in revista amanuntita a descrierilor istorice despre vampiri, comparate cu simptomele porfiriei.

O alta radacina fizica probabila a credintei in vampiri poate fi catalepsia, o boala ciudata, asociata cu epilepsia, schizofrenia si altele care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crizei de catalepsie, omul pur si simplu ingheata: muschii ii devin rigizi, trupul i se raceste, iar bataile inimii si respiratia ii incetinesc. Un suferind de catalepsie acuta poate fi confundat cu un cadavru. Astazi, medicii dispun de cunostintele si instrumentele necesare ca sa determine daca un om este viu sau mort, dar in trecut oamenii se bazau doar pe aparente. Despre imbalsamare nici nu se stia pe atunci, asa ca oricine parea sa fie mort era inhumat deodata. O criza de catalepsie poate dura mai multe ore sau chiar zile in sir. De aceea, unii „morti” isi reveneau in mormint si, daca groapa nu era prea adinca, reuseau sa iasa si sa se intoarca acasa.

Si procesul de descompunere a cadavrelor poate sa sugereze credinta oamenilor in vampiri. Faptul ca unghiile si parul mortilor continua sa creasca, iar gazele din corp devin expansibile, sporind volumul abdomenului, ca si cum defunctul ar fi mincat, da unele impresii de viata. Iar infigind o tepusa intr-un asemenea cadavru, acesta ar putea sa erupa, eliberind tot felul de fluide, fapt prin care generatiile de altadata ar fi inteles ca mortul s-a hranit cu oameni vii.

Desi aceste lucruri au putut alimenta frica de „morti vii”, originile credintei in vampiri sint, probabil, mai mult de ordin psihologic. Fiind unul dintre cele mai misterioase aspecte ale vietii, moartea a preocupat adeptii culturilor din toate timpurile. Una dintre caile de a o accepta este personificarea mortii intr-o forma tangibila, respectiv, crearea unor personaje ce ar reprezenta-o. Vampirii personifica, in special, partea intunecata a umanitatii. Lilith, Lamastu si alte demonite sint opusul „sotiei si mamei bune”. In loc sa le poarte de grija sotului si copiilor, ele omoara pruncii si seduc barbatii. La fel, „mortii vii”, in loc sa-si ajute familiile, le maninca. Prin asocierea raului cu personaje supranaturale, oamenii pot sa-si controleze propriile tendinte negative, exteriorizindu-le. Or, aparitia, de-a lungul istoriei, a creaturilor monstruoase in imaginatia oamenilor, precum si fascinatia continua a acestora fata de vampiri, demonstreaza ca manifestarea temerilor noastre, prin intermediul acesti monstri, tine de natura umana.